home / Stiri Legislative /

Legea nr. 140 din 07/07/2010

   Art. I. - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. La articolul 22 alineatul (1), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "j) realizează recrutarea şi promovarea pentru funcţiile publice pentru care organizează concurs, monitorizează recrutarea şi promovarea pentru celelalte funcţii publice, în condiţiile prezentei legi;".
   2. La articolul 22 alineatul (1), după litera j) se introduc două noi litere, literele j1) şi j2), cu următorul cuprins:
    "j1) organizează concursuri sau examene pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante, în condiţiile prevăzute la art. 58;
    j2) dispune suspendarea organizării şi desfăşurării concursurilor, în condiţiile legii;".
   3. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 221, cu următorul cuprins:
    "Art. 221. - Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici dispune suspendarea organizării şi desfăşurării concursului sau, după caz, a examenului, în următoarele cazuri:
    a) în situaţia în care este sesizată şi se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de recrutare şi de promovare în funcţii publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
    b) autoritatea sau instituţia publică nu a transmis Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici planul de ocupare a funcţiilor publice, potrivit prevederilor art. 23 alin. (4) şi (5);
    c) autoritatea sau instituţia publică care organizează concursul sau examenul nu a obţinut avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, potrivit prevederilor art. 107."
   4. La articolul 57 alineatul (6), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) 3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a)."
   5. La articolul 58, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alineatele (4)-(8), cu următorul cuprins:
    "(4) Înştiinţarea va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:
    a) identificarea funcţiilor publice vacante prin denumire, categorie, clasă şi, după caz, grad profesional, precum şi compartimentul din care fac parte;
    b) condiţiile de studii de specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice prevăzute în fişa postului pentru fiecare funcţie publică vacantă;
    c) data propusă pentru organizarea concursului.
    (5) În termen de 10 zile, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici verifică în baza de date privind evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici dacă există funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile pentru a fi redistribuiţi.
    (6) În condiţiile în care nu există funcţionari publici care să poată fi redistribuiţi, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici comunică autorităţilor şi instituţiilor publice desemnarea unui responsabil de procedură, funcţionar public, reprezentant al acesteia în comisia de concurs. Responsabilul de procedură verifică îndeplinirea condiţiilor legale de organizare şi desfăşurare a concursurilor şi îndeplineşte şi celelalte activităţi corespunzătoare calităţii de membru în comisia de concurs.
    (7) Responsabilul de procedură sesizează cu celeritate Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în situaţia nerespectării de către autorităţile şi instituţiile publice a procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor. Pe baza analizei sesizării formulate de responsabilul de procedură, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici dispune suspendarea organizării şi desfăşurării concursului.
    (8) Responsabilul de procedură poate fi desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau din cadrul instituţiei prefectului, pe baza propunerilor prefecţilor."
   6. La articolul 62, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Numirea în funcţiile publice de conducere pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. b) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
    (3) Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. c) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală care au organizat concursul."
   7. La articolul 64, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Promovarea în funcţia publică de execuţie în gradul profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de către autorităţile şi instituţiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului. Fişa postului funcţionarului public care a promovat în funcţia publică se completează cu noi atribuţii şi responsabilităţi sau, după caz, prin creşterea gradului de complexitate a atribuţiilor exercitate."
   8. La articolul 65, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 65. - (1) Concursul sau examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituţia publică, în limita funcţiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.
    (2) Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
    a) să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
    b) să aibă cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;
    c) să fi obţinut cel puţin calificativul «bine» la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;
    d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi."
   9. La articolul 65, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Prevederile art. 58 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător."
   10. La articolul 68, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 68. - (1) În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii."
   11. La articolul 68, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Promovarea în clasă nu se poate face pe o funcţie publică de auditor sau de consilier juridic."
   12. La articolul 87 alineatul (1), litera b) se abrogă.
   13. La articolul 87 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile prezentei legi;".
   14. La articolul 87, alineatul (3) se abrogă.
   15. La articolul 89, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (21)-(23), cu următorul cuprins:
    "(21) În mod excepţional, detaşarea se poate dispune şi pe o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici, cu aplicarea prevederilor art. 92 alin. (11), dacă funcţionarul public îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice în condiţiile prezentei legi. În acest caz, detaşarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire a funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici, la propunerea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public detaşat.
    (22) Funcţionarii publici cu statut special pot fi detaşaţi pe funcţii publice generale echivalente funcţiilor publice specifice ocupate, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1)-(21) şi cu respectarea prevederilor art. 110.
    (23) Funcţionarii publici pot fi detaşaţi şi pe funcţii publice cu statut special, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu respectarea prevederilor art. 110."
   16. La articolul 90, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) În cazul funcţionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror condiţii de ocupare şi experienţă profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale funcţiei de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5). Autorităţile sau instituţiile publice între care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea condiţiei de similaritate a condiţiilor de ocupare şi a experienţei profesionale."
   17. La articolul 90, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
    "(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul înalţilor funcţionari publici, transferul la cerere se poate dispune de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în a cărei structură se găseşte funcţia publică vacantă pe care urmează a fi transferat, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute pentru funcţia publică de conducere sau de execuţie respectivă şi cu respectarea prevederilor alin. (7)."
   18. Articolul 91 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 91. - (1) Mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă ori temporară.
    (2) Mutarea definitivă poate avea loc în următoarele situaţii:
    a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie publică vacantă echivalentă, de aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, de acelaşi grad profesional, sau pe o funcţie publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului. În cazuri temeinic justificate, mutarea se poate dispune motivat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public. În oricare dintre situaţii este necesar acordul scris al funcţionarului public;
    b) la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, pe o funcţie publică vacantă echivalentă, de aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, la acelaşi grad profesional, sau pe o funcţie publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului;
    c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale.
    (3) În cazul înalţilor funcţionari publici, mutarea definitivă se poate dispune de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care se găseşte funcţia publică de conducere ori de execuţie vacantă pe care urmează a fi mutat definitiv, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute pentru funcţia publică respectivă.
    (4) Mutarea temporară pe o altă funcţie publică se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice, pe o funcţie publică vacantă echivalentă, de aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, de acelaşi grad profesional, pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului sau, după caz, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.
    (5) În mod excepţional, mutarea temporară sau definitivă poate fi solicitată de funcţionarul public în cazul în care starea sănătăţii, dovedită pe baza unui examen de specialitate, nu îi mai permite desfăşurarea activităţii în acel compartiment. Mutarea temporară sau definitivă se face în condiţiile prezentei legi, dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească atribuţiile care îi revin.
    (6) Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcţionarul public beneficiază de drepturile prevăzute la art. 90 alin. (3).
    (7) Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 89 alin. (3). Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară."
   19. La articolul 92, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 92. - (1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condiţiile prezentei legi."
   20. La articolul 92, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
    "(11) În mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate."
   21. La articolul 92, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
    .....................................................................................................
    (4) Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, până la data încetării suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice, până la radierea de drept a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, după caz, în situaţia în care funcţionarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă funcţie publică de conducere vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înalţilor funcţionari publici, până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condiţiile legii."
   22. La articolul 93, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. (1) atrage eliberarea din funcţia publică. În această situaţie, înaltul funcţionar public intră în corpul de rezervă al funcţionarilor publici, beneficiind de dreptul de a fi redistribuit pe o funcţie publică de conducere sau de execuţie vacantă, în condiţiile prezentei legi."
   23. Articolul 107 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 107. - (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici avizul privind funcţiile publice în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) stabilirea sau modificarea structurii de funcţii publice pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, în parte, de către conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (3);
    b) modificarea calităţii posturilor, potrivit art. 111 alin. (1) sau (5);
    c) reorganizarea activităţii autorităţii sau instituţiei publice.
    (2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a înştiinţa, în termen de 10 zile lucrătoare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) intervenirea unor modificări în structura funcţiilor publice din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, ca urmare a promovării în clasă şi în grad profesional a funcţionarilor publici;
    b) transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate.
    (3) Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este prealabil şi obligatoriu în toate situaţiile prevăzute la alin. (1).
    (4) În situaţia în care, după obţinerea avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, actele administrative prin care se stabilesc măsuri din categoria celor prevăzute la alin. (1) se aprobă cu modificări sau completări, ordonatorii principali de credite din administraţia publică locală au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici aceste acte administrative, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data aprobării lor prin hotărâre a consiliului local sau, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean.
    (5) În situaţia prevăzută la alin. (4), autorităţile administraţiei publice locale pot pune în aplicare dispoziţiile hotărârii consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, numai după obţinerea avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. În acest caz, avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici se emite în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii actelor administrative prevăzute la alin. (4).
    (6) Lista documentelor necesare pentru obţinerea avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, precum şi modalitatea de transmitere a acestora de către autorităţile şi instituţiile publice se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
   24. După articolul 107 se introduce un nou articol, articolul 1071, cu următorul cuprins:
    "Art. 1071. - (1) Pentru respectarea drepturilor de carieră ale funcţionarilor publici, în cuprinsul actelor normative sau administrative privind modificări ale structurii organizatorice, reorganizări sau desfiinţări de structuri şi funcţii publice, autorităţile şi instituţiile publice iniţiatoare din administraţia publică centrală şi locală sunt obligate să prevadă un termen de minimum 30 de zile, în vederea aplicării procedurilor legale prevăzute de prezenta lege.
    (2) După aprobarea actelor normative, în condiţiile legii, pentru structura de funcţii publice care rezultă în condiţiile alin. (1), autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală solicită avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în condiţiile prevăzute la art. 107."
   Art. II. - În cursul anului 2010, intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici se poate face pe orice funcţie publică vacantă corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, prin concurs de intrare în categoria înalţilor funcţionari publici, organizat în condiţiile legii.
   Art. III. - Procedurile privind organizarea concursurilor de recrutare sau, după caz, de promovare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se desfăşoară potrivit regimului juridic aplicabil la data la care au fost demarate.
   Art. IV. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a reanaliza şi de a lua măsurile necesare pentru stabilirea regimului juridic aplicabil posturilor, în condiţiile art. 111 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
   Art. V. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile art. I pct. 6-25 şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
   Art. VI. - Aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) lit. o), art. 65 alin. (3) şi art. 70 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se suspendă până la data de 31 decembrie 2010.
   Art. VII. - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
  

Intrare in vigoare: 11.07.2010

Stiri Legislative

21sep

 

Ordonanţă nr. 30 din 31/08/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

citeste mai mult
22aug

 

Hotararea nr. 500 din 18/05/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor

 

citeste mai mult
13apr

Legea nr. 40 din 31/03/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii

citeste mai mult
05jan

 

Ordonanţă de urgenţă nr. 117 din 23/12/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

citeste mai mult
17sep

 Ordonanţă de urgenţă nr. 50 din 09/06/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

 

citeste mai mult
18aug
Legea nr. 171 din 16/07/201 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
citeste mai mult
28jul

Ordonanţa de urgenţă nr. 54 din 23/06/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

citeste mai mult
25jul
Legea nr. 140 din 07/07/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
citeste mai mult
08jul
Ordonanta de urgenta nr. 75 din 30/06/2010 privind modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996
citeste mai mult